Facebook a lansat o campanie pentru a lupta împotriva ştirilor false în Germania, a anunţat platforma de social media. Gigantul de internet, care a luat deja măsuri în Statele Unite pentru a contracara această problemă, a cerut ajutorul unei organizaţii numite Correctiv, care va verifica conţinutul postat în Germania raportat de utilizatori şi îl va însemna ca îndoielnic dacă este necesar, relatează DPA.
La fel ca în SUA, Facebook încearcă să limiteze posibilitatea unor persoane de a face bani prin ştiri false în Germania.
Compania a fost puternic criticată pentru că nu a făcut mai mult pentru a fi combătut ştirile false în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016 şi, ca urmare, înăspreşte procedurile în Germania, înaintea scrutinului parlamentar ce va avea loc în această ţară în luna septembrie.
Cu toate că ştirile potenţial false vor fi marcate, ele nu vor fi eliminate decât în cazul în care încalcă regulile Facebook.
"Postarea în sine nu dispare de pe platformă, noi nu o ascundem, oamenii o pot partaja în continuare", a declarat managerul Facebook Guido Buelow într-un comunicat, adăugând că articolele care nu sunt de încredere pot avea totuşi o vizibilitate redusă.
Correctiv nu va primi nici un ban de la Facebook.
"Suntem convinşi că se va face tot ce este necesar pentru a contracara răspândirea de ştiri false în reţelele de socializare", a declarat David Schraven, şeful Correctiv.
Facebook este în căutarea altor parteneri care să o ajute în lupta împotriva ştirilor false.