Exporturile de grâu ale Uniunii Europene au început sezonul 2016/2017 în forţă, iar analiştii cred că această situaţie nu va dura multă vreme, transmite Bloomberg.
Datele publicate de Comisia Europeană arată că, de la debutul sezonul actual, la 1 iulie, şi până în prezent au fost emise licenţe de export pentru o cantitate de 5,06 milioane tone de grâu, ceea ce reprezintă cel mai puternic debut de sezon din istorie. Cu toate acestea, analiştii cred că, în prezent, cumpărătorii şi-au făcut stocurile de care au nevoie iar grâul de calitate slabă din Franţa şi Germania nu va putea să concureze cu cel din Rusia şi Ucraina.
"Cumpărătorii au făcut stocuri de grâu din UE însă aceasta nu înseamnă că situaţia va continua pe întreaga perioadă a sezonului. Există foarte mult grâu disponibil în alte părţi şi va exista foarte multă concurenţă", a declarat Amy Reynolds, economist şef la Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC).
Ploile abundente au afectat recoltele de grâu din Franţa şi Germania, ceea ce va reduce exporturile primilor doi producători europeni, IGC prognozând chiar o scădere de 25% în acest sezon, până la 25,5 milioane tone. În paralel, grâu provenit din regiunea Mării Negre, unde vremea bună a ajutat la o recoltă bună, este deseori mai ieftin pentru cumpărători.
În acest an, Rusia a dominat vânzările de grâu pentru Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, iar ţara are toate atuurile pentru a-şi consolida poziţia de principal furnizor pentru al doilea an la rând. La începutul acestei luni, Institutul rus de studii agricole, Ikar, şi-a îmbunătăţit estimările privind exporturile de grâu ale Rusiei în sezonul 2016-17 până la un nivel record de 30 milioane tone.
Traderii vor dobândi o imagine mai bună cu privire la exporturile europene de grâu joi, când Comisia Europeană va publica noi date cu privire la licenţele de export.