Miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) şi-au dat marţi acordul pentru continuarea programului de asistenţă financiară convenit cu Grecia pe baza listei de reforme propuse de Atena, a anunţat marţi vicepreşedintele CE pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, transmite AFP.
„Lista de reforme propusă de Grecia este suficient de cuprinzătoare pentru a fi un punct de plecare valid pentru încheierea cu succes a analizei”, a declarat Valdis Dombrovskis la sfârşitul unei conferinţe telefonice a celor 19 miniştri de finanţe din zona euro. „În consecinţă, continuarea programului grec poate începe”, a adăugat Dombrovskis pe contul său de Twitter.
„Acest acord nu înseamnă că suntem de acord cu reformele. Suntem de acord cu abordarea”, a comentat comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici. „Am evitat o criză, dar mai rămân de rezolvat numeroase provocări”, a adăugat el.
De asemenea, oficiali ai Fondului Monetar Internaţional şi-au exprimat, la rândul lor, unele rezerve faţă de lista de reforme propuse de Grecia, regretând în special lipsa unor asigurări clare din partea Atenei că va pune în practică reformele prezentate.
„Cerem autorităţilor greceşti să dezvolte şi să extindă lista reformelor în strânsă colaborare cu instituţiile pentru a ajunge la o încheiere rapidă şi cu succes a procedurii de revizuire”, a indicat Eurogrupul într-un comunicat.
Prezentarea listei de reforme, trimisă luni seara de Grecia creditorilor săi (UE, BCE şi FMI), este prima condiţie dintre cele fixate de Eurogrup pentru prelungirea cu patru luni a programului de asistenţă financiară de care beneficiază Grecia din 2012 şi care sâmbătă va expira.
După mai multe reuniuni tensionate cu partenerii din zona euro, guvernul Tsipras a ajuns la un acord vineri seară cu creditorii internaţionali pentru a prelungi până în iunie ajutorul financiar acordat Greciei, în lipsa căruia ţara riscă să intre în colaps financiar.
Prelungirea va fi definitivă abia după acordul individual al celor 19 guverne din zona euro. În Germania, acordul depinde de un vot în Bundestag, prevăzut a avea loc vineri dimineaţa.