Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ministrul federal al Apărării, doamna Ursula von der Leyen, au inclus pe agendă tema \"armata UE\". Care ar fi avantajele şi care dezavantajele unei astfel de structuri militare?Iată câteva prosibile răspunsuri la principalele chestiuni.
Fundalul este criza din Ucraina şi politica externă, apreciată în UE drept excesiv de agresivă, a Rusiei. O armată a UE ar \"da Rusiei impresia că intenţia de a apăra valorile europene este una serioasă\", a declarat Jean-Claude Juncker.
Cabinetul de la Berlin manifestă deschidere faţă de această propunere. Ideea a fost promovată în trecuta campanie electorală mai ales de social-democraţi, şi este înscrisă în acordul de coaliţie. Şefa executivului german, Angela Merkel, şi ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, ambele membre ale UCD, pledează pentru o cooperare militară aprofundată în Europa. Responsabilele au subliniat însă că este vorba despre \"un proiect de viitor\".
Ce avantaje ar asigura o armată a UE?
În prezent, în interiorul UE există 28 de armate cu un efectiv total de aproximativ 1,5 milioane de militari, care fac cam toţi acelaşi lucru. Structurile sunt paralele şi nu integrate, ceea ce presupune o risipă de personal, tehnică de luptă şi resurse. O colaborare europeană ar permite economii la dezvoltarea, achiziţionarea şi folosirea echipamentului militar, susţin partizanii ideii. Dacă sarcinile ar fi împărţite, atunci statele membre s-ar putea fiecare specializa în anumite categorii de armament, pentru a acţiona împreună cu partenerii în caz de război.
La aceasta se adaugă următoarele: Statele europene convieţuiesc paşnic de mulţi ani. Apărarea ţării nu mai este o chestiune de actualitate în raporturile dintre aceste ţări. Cooperarea tot mai strânsă dintre statele membre face ca problemele de securitate să nu mai afecteze ţările în sine, ci UE în ansamblu. În opinia partizanilor proiectului, o armată europeană ar simboliza unitate şi forţă.
Ce piedici există?
Baza unei armate a UE ar fi o politică externă şi de securitate comună. Aceasta nu există însă până acum în fapt, deoarece fiecare naţiune europeană ar trebui să renunţe la drepturi suverane şi deci la o parte din puterea proprie. Şi nu se ştie în principiu dacă toate statele membre sunt dispuse să transfere către Bruxelles puterea de decizie privind folosirea propriilor trupe în cadrul unei armate europene.
Armata este percepută ca un simbol important al suveranităţii naţionale şi are o lungă tradiţie în majoritatea statelor UE. Transferarea acestor armate sub comanda UE - aceasta a fost pentru multă vreme considerată o imposibilitate, cu precădere în ţările europene mari şi puternice. Fiindcă guvernele acelor ţări văd armata lor ca pe un instrument de impunere a intereselor proprii.
O precondiţie pentru crearea unei armate comune a UE ar fi ca statele membre să cadă de acord asupra bazei juridice necesare în acest scop, fiindcă există în prezent deosebiri notabile. Aşa de pildă, în Franţa este necesar votul parlamentului pentru misiuni în străinătate cu o durată ce depăşeşte patru luni. În Marea Britanie nu există această obligativitate, deşi, în practică, dreptul cutumiar o impune. Premierii de la Londra au cerut în ultimii ani în repetate rânduri Camerei Inferioare sprijinul politic pentru misiunile externe. În Germania, nicio trimitere de trupe în afara graniţelor nu poate avea loc fără acordul, în prealabil, al forului legislativ. Şi prelungirea unei misiuni necesită acordul Bundestagului. Şi cazul Germaniei nu este unul izolat la nivelul ţărilor membre UE:
Este ideea unei armate europene una nouă?
Nu, nu este. Ideea este aproape la fel de veche, pe cât sunt de vechi structurile comunitare. A apărut în timpul războiului din Coreea, la începutul anilor 1950. Dar proiectul a fost abandonat după ce a fost respins de Parlamentul Franţei. După încetarea Războiului Rece, ideea a fost repusă pe agendă, după ce europenii au constatat că nu sunt în stare să rezolve conflictul din fosta Iugoslavie şi a fost nevoie de intervenţia SUA şi a NATO. De atunci se ştie la nivelul UE că este nevoie de o reorganizare în domeniu.
Ce s-a întâmplat de atunci?
În principal, au fost încheiate înţelegeri de cooperare militară bilaterale. Armata germană colaborează cu cea franceză în cadrul unei brigade comune. În iunie anul trecut, brigada 11 olandeză de desant aerian a trecut sub comandă germană. Şi cu armata poloneză vrea cea germană să colaboreze în acest fel. Este planificat ca o brigadă germană să preia comanda asupra unui batalion polonez. În schimb, un batalion german format din 600 de soldaţi ar urma să fie transferat armatei poloneze.
UE a decis deja din 2004 să formeze forţe de reacţie rapidă pentru misiuni în regiunile de criză. Aceste aşa-numite \"battle groups\", unităţi comune rotative, sunt gata de luptă deja din 2005. Dar până acum nu au participat la nicio misiune.
