Delfini morţi eşuează cu o regularitate suprinzătoare pe ţărm, în timp ce coloniile de corali se sufocă sub stratul de petrol, la doi ani de la cea mai gravă maree neagră din istoria americană, în Golful Mexic.
La 20 aprilie 2010, o deflagraţie zguduie platforma Deepwater Horizon, exploatată de BP. Unsprezece angajaţi mor în incendiu, iar petrolul începe să se scurgă în mare. Compania britanică are nevoie de 87 de zile pentru a combate scurgerea din puţul Macondo, situat la 1.500 de metri adâncime. În aproape trei luni, 780 de milioane de litri de ţiţei se scurg în Golful Mexic.
Catastrofa ecologică nu mai ocupă demult prima pagină a ziarelor americane, dar pescarii şi locuitorii din golf continuă să găsească crevete fără ochi sau crabi plini de găuri. Analizele arată că peştele Killi ("killifish"), care stă la baza alimentaţiei a numeroase specii, este infestat cu produse chimice. Pentru a încerca să împiedice petrolul să ajungă pe coaste, BP a stropit petele de ţiţei cu substanţe dispersante. Aceste produse, combinate cu vântul şi curenţii favorabili şi cu munca echipelor de curăţare au permis evitarea unei catastrofe ecologice în mlaştinile statului Louisiana, un ecosistem foarte fragil. Dar, potrivit asociaţiilor ecologiste, substanţele dispersante au făcut munca de curăţare a petrolului foarte dificilă. "Există în continuare petrol în apă", afirmă Wilma Subra, chimistă şi militantă care analizează în mod regulat fauna şi flora marină din Golful Mexic. "Petrolul este în continuare prezent în mlaştini, estuare şi pe plaje. Oamenii continuă să fie expuşi", a explicat ea. Potrivit ei, este încă prea devreme pentru a prevedea impactul pe termen lung al catastrofei asupra ecosistemului. Efectele sale ar putea să se facă simţite timp de "mai multe generaţii", deoarece mareea neagră a determinat o tragedie umană.
Miercuri, BP a anunţat că a încheiat un acord amiabil de 7,8 miliarde de dolari pentru "majoritatea pierderilor economice ale persoanelor private precum şi despăgubiri sanitare". Dar acordul nu include plângerile depuse de acţionarii şi întreprinderile afectate de moratoriul asupra forajului în Golful Mexic. Factura finală a accidentului este, prin urmare, departe de a fi cunoscută. "Acest acord ilustrează bunăvoinţa BP de a rezolva o parte importantă a problemelor cauzate de accident", a explicat Bob Dudley, directorul gigantului petrolier. Dar pe teren, dacă experţii dau asigurări că fructele de mare sunt adecvate pentru consum, preţurile de vânzare au scăzut vertiginos, iar pescuitul s-a dovedit dezamăgitor. Theresa Dardar, din Bayou Pointe-au-Chien, un sat de pescari din Louisiana, a declarat că se teme că nu va mai putea să îşi câştige existenţa. "Ce se va face pentru noi dacă nu vom mai putea pescui? Mă gândesc că nimeni nu îmi poate răspunde", se lamentează ea. "Suferim", susţine laconic George Barisich, preşedintele unei asociaţii de pescari. În pofida compensaţiilor plătite de BP, Barisich afirmă că unii pescari ar putea să rămână în final fără resurse, fără acoperiş deasupra capului. Înainte de mareea neagră, el avea opt angajaţi şi se apropia de 100.000 de dolari beneficii pe an. Anul trecut, el mai avea doar doi angajaţi şi pierduse 40.000 de dolari.
Ca o ironie a sorţii, în momentul mareei negre, pescarii tocmai îşi reveniseră după trecerea uraganului Katrina, cu cinci ani înainte.
