Coreea de Nord l-a acuzat duminică pe Barack Obama că este un „ratat” pentru că i-a criticat regimul, considerând că preşedintele american este orbit de ostilitatea sa faţă de Phenian, relatează AFP.
Într-un interviu recent pe YouTube, preşedintele american e evocat o posibilă prăbuşire a regimului nord-coreean. Coreea de Nord 'este cea mai izolată, cea mai sancţionată şi cea mai închisă naţiune din lume", a spus Obama. Însă, în cele din urmă, internetul va ajunge "să pătrundă în această ţară" şi "vom vedea că acest tip de regim se va prăbuşi", a declarat el.
Un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe a calificat aceste afirmaţii drept „prostii”. "Observaţiile recente ale lui Obama nu sunt decât bombănelile unui ratat încolţit în confruntarea pe toate fronturile" cu Coreea de Nord, a spus el, citat de agenţia oficială nord-coreeană, KCNA. "Nu putem decât să fim şocaţi constatând că Obama este atât de preocupat de repulsia sa inveterată şi ostilitatea sa faţă de un stat suveran", a adăugat el.
Coreea de Nord este recunoscută pentru atacurile verbale dure la adresa SUA şi a liderilor americani.
Phenianul a lansat de asemenea afirmaţii rasiste la adresa preşedintelui american. În decembrie, l-a calificat pe Barack Obama drept „maimuţă” pentru că a încurajat difuzarea filmului „The Interview”, care îl parodiază pe liderul nord-coreean Kim Jong-un.