Noile linii directoare pentru comunicare ale Uniunii Europene cer să nu fie făcute referiri la Crăciun. „Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal, fără referire la sex, etnie, rasă, religie, dizabilităţi şi orientare sexuală. Aşa scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare. Apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai genericul ”Ms”, informează agenţia de presă italiană ANSA.
În plus, nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotaţii religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” şi nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” - Uniunea Egalităţii.
„Decalogul” Uniunii Europene:
Orientările conţin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei. În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:
- Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
- Trebuie menţinut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;
- Atunci când se utilizează un conţinut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului
- În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimaţi colegi”;
- Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificaţi în baza indicaţiei lor;
- Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
- Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilităţi, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilităţi”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).
- În ghidurile UE există şi referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce priveşte religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conţinut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.
- Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înţeles că toată lumea este creştină”. Şi în acest sens oferă o mulţime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.
- Numele Maria şi Giovanni sunt şi ele vizate. Motivul? Ar putea fi „ofensatoare” pentru necreştini.