16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Charlie Hebdo va avea, azi, un tiraj de 3 milioane de exemplare
Charlie Hebdo va avea, azi, un tiraj de 3 milioane de exemplare

Ediţia de miercuri a săptămânalului satiric Charlie Hebdo va fi imprimată în trei milioane de exemplare, în loc de un milion cum fusese prevăzut iniţial, a anunţat MLP (Messageries lyonnaises de presse), distribuitorul revistei, care primeşte avalanşe de comenzi din Franţa şi din străinătate, potrivit AFP.
Pentru primul milion de exemplare, toate încasările vor merge la Charlie Habdo, reţeaua de distribuţie acceptând să lucreze gratuit. Săptămânalul satiric, a cărui redacţie a fost masacrată miercurea trecută în atacul comis de doi jihadişti francezi, soldat cu 12 morţi, avea până în prezent un tiraj de 60.000 de exemplare.

Profetul Mahomed, pe prima pagină

Charlie Hebdo va fi difuzat în chioşcurile de ziare începând de azi. La fel ca în fiecare săptămână. Jurnaliştii săptămânalului satiric şi-au terminat luni, în jurul orei 21h30, prima ediţie după atentatul soldat cu 12 morţi, miercuri, 7 ianuarie, la Paris. În aceste circumstanţe excepţionale, numărul (1178) a fost tipărit în 3 milioane de exemplare.
Primită în sediul cotidianului Liberation, redacţia şi-a reluat munca vineri, având ca obiectiv să demonstreze că Charlie Hebdo nu a murit. Desenul de pe pagina I îl reprezintă pe profetul Mahomed ţinând în mâini o pancartă cu inscripţia „Je suis Charlie”. Desenului îi este asociat acest comentariu: „Totul este iertat”.


Articole înrudite