17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
California devine primul stat american ce interzice pungile din plastic
California devine primul stat american ce interzice pungile din plastic

Jerry Brown, guvernatorul Californiei, a anunţat joi seară că va promulga legea referitoare la interzicerea pungilor din plastic de unică folosinţă în acest stat american, informează AFP. Aleşii locali au votat săptămâna trecută această lege, care trebuie să fie promulgată de Jerry Brown pentru a intra în vigoare. Guvernatorul californian trebuie să semneze legea înainte de ultima zi din septembrie. "Da, o voi semna cel mai probabil", a declarat guvernatorul democrat într-o dezbatere televizată cu opozantul său republican Neel Kashkari, aflat în urma sa în sondaje.
Jerry Brown şi-a justificat decizia reamintind că "aproximativ 50 de oraşe au interzis deja pungile din plastic, fapt care creează o mare confuzie", relatează Los Angeles Times. "Este vorba de un compromis, care ţine cont de nevoile mediului înconjurător, cele ale economiei şi cererile comercianţilor", a adăugat guvernatorul.
Pungile din plastic de unică folosinţă vor dispărea din magazinele alimentare şi din farmacii începând de la 1 iulie 2015, apoi din minimarketuri şi din pescării, începând din 1 iulie 2016. Aceste magazine vor putea să propună pungi reutilizabile sau reciclabile la preţul minim de 10 cenţi.
Câteva zeci de oraşe din California, inclusiv Los Angeles şi San Francisco, au adoptat deja legislaţii similare.
Legea este combătută de opoziţia republicană care consideră această interdicţie un fel de ingerinţă a statului în afacerile companiilor mici şi mijlocii. Legea este criticată şi de producătorii de pungi din plastic, care evocă riscul unor concedieri şi apariţia unor costuri suplimentare pentru consumatori.
Folosirea pungilor din plastic "costă milioane de dolari" prin operaţiunile de curăţenie şi reciclare şi este "un flagel vizual pentru mediul înconjurător şi un pericol pentru faună şi floră", au declarat la rândul lor reprezentanţii asociaţiei ecologiste Californians Against Waste.
În oceane, mai ales, deşeurile plastice de diverse mărimi au un impact considerabil asupra mediului: animalele marine - delfini, foci etc. - se încurcă în ele, se sufocă şi se îneacă. Altele le ingerează, precum broaştele ţestoase, care confundă pungile din plastic cu meduzele.
Descompuse în mici particule, aceste materiale sunt de asemenea bănuite că ar avea efecte negative asupra fertilităţii şi ar provoca diverse tipuri de cancer la om.


Articole înrudite