16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Britanicii ar vota pentru ieşirea din UE
Britanicii ar vota pentru ieşirea din UE

Britanicii ar vota pentru o ieşire din Uniunea Europeană (UE) în referendumul care urmează să aibă loc până cel mai mai târziu la sfârşitul lui 2017, relevă - pentru prima dată - un sondaj de opinie, relatează AFP în pagina electronică.

În contextul în care deputaţii urmează să analizeze din nou un proiect de lege privind referendumul luni, 43% dintre persoanele intervievate de către Institutul Survation, în contul publicaţiei Mail on Sunday, sunt de părere că Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. Alte 40% preferă ca ţara lor să rămână în Uniune, iar 17% sunt indecise. Acest sondaj, realizat pe Internet, pe un eşantion de 1.004 persoane, marchează o ruptură cu precedentele anchete de opinie, care au conchis întotdeauna că există un avantaj al taberei pro-UE.

În plus, 22% dintre cei care optează pentru un statu-quo afirmă că ar putea să-şi schimbe părerea, dacă actuala criză a imigranţilor se agravează. În legătură cu acest subiect, 29% dintre britanici consideră că ţara lor nu ar trebui să primească "niciun" refugiat - de departe cel mai popular răspuns -, în timp ce 15% susţin primirea a 10.000 de oameni.

Ultimul sondaj efectuat de către Survation, la începutul lui iulie, arăta că 45% dintre persoanele intervievate se pronunţau pentru rămânerea ţării în UE, 37% se opuneau, iar 18% erau indecise. De atunci, aminteşte Mail on Sunday - un tabloid puternic eurosceptic -, Guvernul lui David Cameron a propus modificarea întrebării adresate în referendum, după ce formularea iniţială a fost criticată ca fiind prea favorabilă statu-quo-ului.

În loc să le ceară votanţilor să se pronunţe prin "da" sau "nu" dacă Marea Britanie ar trebui să rămână membră a UE, noua formulare le va propune nişte fraze ca răspuns: "să rămână membră în Uniunea Europeană" sau "să părăsească Uniunea Europeană".

O promisiune de campanie a lui Cameron, referndumul este preconizat până la sfârşitul lui 2017, dar ar putea să aibă loc chiar anul viitor. Premierul spune că el susţine rămânerea Marii Britanii în UE, dar că nu exclude "nimic" dacă nu obţine de la partenerii săi europeni un anumit număr de concesii în prealabil.


Articole înrudite