Banca Mondială şi-a redus estimările privind creşterea economică înregistrată în 2016 şi 2017 de statele în curs de dezvoltare din Asia de Est şi Pacific, adăugând că perspectivele sunt afectate de riscuri precum incertitudinile cu privire la evoluţia economiei chineze, volatilitatea de pe pieţele financiare şi continua scădere a preţurilor la materiile prime, informează Reuters.
Într-un raport publicat luni, Banca Mondială prognozează că statele în curs de dezvoltare din Asia de Est şi Pacific, o regiune în care este inclusă şi China, vor înregistra în acest an o creştere de 6,3%, urmată de un avans de 6,2% în 2017, ceea ce reprezintă o încetinire faţă de creşterea de 6,5% înregistrată în 2015. Comparativ, în precedentele estimări publicate în luna octombrie, Banca Mondială estima că regiunea va înregistra o creştere economică de 6,4% în 2016 şi un avans de 6,3% în 2017.
Această încetinire a ritmului de creştere preconizată de Banca Mondială se datorează în principal reducerii ritmului de creştere în China, a cărei economie ar urma să crească cu 6,7% în 2016 şi cu 6,5% în 2017, după un avans de 6,9% în 2015.
"Ţările din regiune ar trebui să adopte politici fiscale şi monetare care să le reducă expunerea la riscurile globale şi regionale şi să continue cu reformele structurare destinate stimulării productivităţii", a declarat economistul şef al Băncii Mondiale pentru regiunea Asia de Est şi Pacific, Sudhir Shetty.
Printre posibilele riscuri la adresa acestor estimări menţionate de Banca Mondială se numără o revenire sub aşteptări în economiile avansate, o încetinire mai rapidă decât se preconizează a economiei chineze, precum şi creşterea volatilităţii pe pieţele financiare care ar putea duce la o înăsprire a condiţiilor monetare şi ar avea efecte negative asupra economiei reale. În plus, continua scădere a preţurilor la materii prime ar avea un impact negativ asupra marilor exportatori de materii prime şi ar reduce cheltuielile publice şi investiţiile.
Săptămâna aceasta vor avea loc la Washington reuniunile de primăvară ale Reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, cele două instituţii create în urma acordurilor de la Bretton Woods din 1944.