25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Băncile din Grecia sunt adecvat capitalizate”
„Băncile din Grecia sunt adecvat capitalizate”
Grecia se poate simţi în siguranţă în privinţa sistemului său bancar deoarece testele de stres au arătat că băncile sunt adecvat capitalizate, a declarat marţi Andrea Enria, preşedintele EBA (Autoritatea Bancară Europeană), într-un interviu acordat publicaţiei elene „Kathimerini”, transmite Reuters.
„Băncile din Grecia, chiar şi în cel mai grav scenariu advers, au înregistrat o rată de adecvare a capitalului care este cu 2,44 miliarde de euro mai mare faţă de nivelul minim stabilit, de 5%”, a afirmat şeful EBA, instituţia care a derulat testele de stres în rândul băncilor europene.
Două bănci din Grecia, ATEbank şi Eurobank EFG, nu sunt suficient de puternice pentru a face faţă unei recesiuni prelungite şi trebuie să-şi majoreze capitalul deoarece au o rată de adecvare a capitalului de sub 5%.
Enria a explicat că statele care au primit asistenţă financiară de la UE şi FMI ar trebui să fie mai puţin îngrijorate deoarece împrumuturile prevăd fonduri speciale puse deoparte pentru a face faţă oricăror potenţiale probleme din sistemele lor bancare.
În Grecia a fost înfiinţat Fondul de Stabilitate Financiară (FSF), care are la dispoziţie fonduri de 10 miliarde de euro.
Băncile din Grecia au anunţat majorări ale capitalului, de la emiterea de acţiuni noi la vânzări de active, pentru a-şi consolida situaţia financiară, în condiţiile derulării testelor de stres.
Piraeus Bank a anunţat că negociază vânzarea diviziei sale din Egipt, după ce EFG Eurobank a raportat discuţii privind vânzarea diviziei sale din Turcia iar acţionarii Alpha Bank au votat în favoarea emisiunii de acţiuni cu drept de subscriere.
Nivelul împrumuturilor accesate de instituţiile de creditare din Grecia de la Banca Centrală Europeană a urcat, în mai, la 97,5 miliarde de euro, după patru luni de declin.
Banca Centrală a Greciei a anunţat că, în aprilie, băncile elene au împrumutat de la BCE aproximativ 86,9 miliarde de euro, iar în martie 87,9 miliarde de euro, ca parte a injecţiilor de lichidităţi oferite de BCE băncilor europene care s-au confruntat cu probleme financiare. Aceste date subliniază dependenţa băncilor din Grecia de fondurile oferite de BCE, în condiţiile dificultăţilor cu care se confruntă acestea la finanţarea de pe pieţe.
Oficialii UE discută acordarea unui nou pachet de asistenţă financiară Greciei, de peste 100 miliarde de euro (145 miliarde de dolari), dar termenii şi condiţiile vor include acorduri voluntare cu băncile pentru a extinde scadenţa obligaţiunilor sau, altfel spus, va atenua presiunile asupra ţării.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).


Articole înrudite