Ministerul austriac de Interne intenţionează să lanseze un apel public pentru a găsi un ocupant dornic să se instaleze în casa din Braunau-am-Inn, în care s-a născut Adolf Hitler, rămasă nelocuită din 2011, a informat o sursă oficială citată de AFP.
Co-deţinută, din 1972, de statul austriac, municipalitate şi de proprietari particulari - pentru a împiedica transformarea sa într-un loc de pelerinaj pentru neonazişti - impunătoarea clădire de 800 de metri pătraţi, situată în centrul micului oraş de la frontiera cu Germania, nu mai este locuită de trei ani. Proprietarul actual, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a refuzat instalarea în clădire a unei universităţi populare şi a unui centru caritabil destinat integrării imigranţilor, aşa cum i-au propus statul şi municipalitatea.
Ministerul doreşte ca orice asociaţie interesată de această locaţie să îşi anunţe cât mai repede intenţia, a declarat marţi Hermann Feiner, responsabilul cu acest dosar din cadrul Ministerului de Interne, subliniind că aşteaptă răspunsuri "până la sfârşitul anului".
Clădirea în care dictatorul nazist s-a născut în 1889 şi a locuit până la vârsta de trei ani costă statul "4.600 de euro" pe lună, a subliniat Feiner. Mai multe oferte de cumpărare formulate de statul austriac au fost respinse de proprietar, nemulţumit de sumele oferite.
Contractul, încheiat în 1972, prevede ca această clădire să fie utilizată doar pentru activităţi "socio-educative" şi rezervă proprietarilor privaţi dreptul de a alege chiriaşii. În anii trecuţi, casa a găzduit un centru de pregătire profesională şi un atelier pentru persoane cu handicap.
O placă comemorativă, realizată dintr-o piatră provenită din lagărul de la Mauthausen, a fost instalată în 1989 pe trotuarul din fata casei de către municipalitatea din Braunau-am-Inn, pe placă fiind gravat un mesaj de avertisment împotriva fascismului.