16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Australia a ridicat nivelul de alertă teroristă pentru poliţiştii săi
Australia a ridicat nivelul de alertă teroristă pentru poliţiştii săi

Australia a ridicat marţi nivelul de alertă faţă de ameninţarea teroristă ce-i vizează pe poliţiştii săi, explicând că un număr mic de australieni inspiraţi de jihadism vor să atace forţele de ordine, relatează AFP
Poliţia federală a explicat că decizia de a introduce, pentru prima dată, nivelul ''ridicat'' de alertă referitor la forţele de ordine a fost luată îndeosebi pe fondul informaţiilor strânse de către serviciile de informaţii.
Angajată împreună cu americanii în lupta împotriva combatanţilor Statului Islamic în Irak şi în Siria, Australia a ridicat deja în septembrie nivelul de alertă global faţă de ameninţarea teroristă reprezentată de jihadişti la întoarcerea lor din Irak şi Siria.
''Evenimentele recente survenite în Franţa, Canada şi Australia ne-au amintit o realitate dură, cea care se referă la riscurile legate de meseria de poliţist'', a declarat poliţia într-un comunicat.
AFP aminteşte că trei poliţişti figurează printre cele 17 persoane ucise de către jihadişti la Paris la începutul lunii ianuarie.
În octombrie 2014, doi soldaţi au fost ucişi în două atacuri separate în Canada de către doi indivizi convertiţi la jihadism.
În decembrie 2014, un dezechilibrat islamic, cu un trecut violent, a luat 17 ostatici într-o cafenea din Sydney, episod care s-a soldat cu moartea a două persoane şi a autorului faptelor. În septembrie 2014, la Melbourne, un presupus ''terorist'' a rănit doi poliţişti cu lovituri de cuţit, fiind ulterior împuşcat, într-un comisariat.


Articole înrudite