Premierul desemnat al Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi-a făcut public marţi programul de guvernare, cu două zile înainte de a-l prezenta în faţa deputaţilor şi de a cere votul de încredere al parlamentului, unul dintre obiective fiind aprofundarea parteneriatului strategic cu România pentru integrarea europeană a Chişinăului.
Programul de guvernare pentru perioada 2015-2018, postat pe site-ul guvernului, cuprinde 17 capitole, iar primul se referă la combaterea corupţiei.
În domeniul politicii externe, noul guvern îşi propune să creeze toate premisele necesare care să asigure obţinerea de către Republica Moldova a statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. La acelaşi capitol, programul prevede aprofundarea parteneriatului strategic cu România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, normalizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi avansarea dialogului strategic cu SUA.
Documentul cuprinde şi măsuri pentru rezolvarea conflictului transnistrean, între care continuarea eforturilor în vederea elaborării unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, în cadrul negocierilor în formatul \'5+2\', şi sporirea rolului UE şi SUA în procesul de reglementare.
Premierul în exerciţiu Iurie Leancă a fost desemnat de preşedintele Nicolae Timofti drept candidat la funcţia de şef al noului guvern la 28 februarie. Potrivit Constituţiei, premierul desemnat are la dispoziţie 15 zile pentru a-şi forma echipa şi a cere votul de încredere al legislativului. Joi expiră deja termenul limită la care Iurie Leancă trebuie să ceară votul de încredere al parlamentului pentru cabinetul său.
Pentru a fi învestit, noul guvern are nevoie de sprijinul majorităţii deputaţilor, adică de cel puţin 51 de voturi. Actuala coaliţie minoritară formată din Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat deţine numai 42 de mandate din totalul de 101 ale parlamentului, cele două formaţiuni mizând pe o parte din voturile Partidului Liberal, formaţiune exclusă din alianţa parlamentară, sau pe cele ale comuniştilor.
Însă, potrivit mass-mediei de la Chişinău, Iurie Leancă nu a reuşit până acum să-i convingă nici pe liberali şi nici pe comunişti, iar analiştii susţin că există puţine şanse ca guvernul să fie votat.