Obama i-a prezentat pe cei 15 laureaţi ca fiind „unele dintre cele mai extraordinare persoane din America şi din lume'. Cancelarul german nu a participat la ceremonie, dar îşi va primi medalia în cadrul unei viitoare vizite la Casa Albă, a spus Obama, numind-o pe Angela Merkel un „partener global de încredere şi prieten”. Merkel este primul politician din fosta Germanie de Est şi prima femeie care a ajuns cancelar al Germaniei, în 2005.
"Crescând în Germania de Est comunistă, Angela Merkel a visat la libertate. Şi atunci când Zidul (Berlinului) s-a prăbuşit în cele din urmă şi Germania s-a unit, ea şi-a dărâmat propriile bariere", a afirmat Obama în cadrul ceremoniei.
Medalia Libertăţii este oferită persoanelor care au avut contribuţii excepţionale la securitatea sau la interesele naţionale ale SUA, la pacea mondială, la eforturile culturale sau la alte încercări publice sau private semnificative.
George Bush a fost al 41-lea preşedinte al SUA şi fiul său George W. Bush, al 43-lea şef de stat. Bush senior a fost pilot în Al Doilea Război Mondial, apoi ales în Congres din partea statului Texas, servind ulterior şi ca ambasador în China, director al CIA şi vicepreşedinte sub Ronald Reagan înainte de a fi ales lider la Casa Albă.
Administraţia sa a asistat la căderea Zidului Berlinului în 1989 şi la reunificarea Germaniei în 1990, dar şi la înlăturarea regimurilor comuniste din Blocul estic şi la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Guvernul lui Bush a creat şi condus coaliţia militară care a înlăturat forţele lui Saddam Hussein din Kuweit în 1991.
"Atunci când revoluţiile democratice au cuprins Europa de Est, diplomaţia sigură a preşedintelui Bush a făcut posibilă o împlinire considerată în trecut imposibilă - sfârşitul Războiului Rece fără niciun foc de armă", a afirmat Obama.
De la părăsirea funcţiei de preşedinte, Bush s-a implicat activ în cauze umanitare, alăturându-i-se lui Bill Clinton, cel care l-a învins în alegerile din 1992, în eforturile de strângere de fonduri pentru victimele tsunami-ului din Oceanul Indian.