UNESCO, din care Statele Unite au anunţat că au decis să se retragă, într-un moment în care organizaţia îşi alege un nou director general, este o veritabilă apărătoare a patrimoniului mondial al umanităţii. Americanii s-au retras din această agenţie a ONU şi între anii 1984 şi 2003, informează AFP.
Autorităţile de la Washington au anunţat recent că se retrag din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), acuzând instituţia că este "anti-israeliană".
La jumătatea anilor 1980, organizaţia a fost zguduită de o criză similară după retragerea Statelor Unite, dar şi a altor două ţări, Singapore şi Marea Britanie, care îi reproşau o politică orientată prea mult spre ţările din lumea a treia şi o gestionare deficitară a fondurilor care îi erau alocate.
Numărând 195 de ţări membre şi 8 membri asociaţi, agenţia ONU şi-a trasat un obiectiv ambiţios: "construirea păcii în spiritul oamenilor din lumea întreagă prin intermerdiul educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicării". UNESCO este mai ales cunoscută pentru programele sale educative şi pentru includerile sale în patrimoniul mondial a unor bunuri culturale şi a unor situri naturale remarcabile, uneori ameninţate cu dispariţia.
Lista UNESCO, care evoluează în mod constant, include 832 de bunuri culturale, precum Marele Zid Chinezesc, oraşul vechi din Ierusalim etc) şi 206 situri naturale (Golful Ha-Long din Vietnam, cascada Victoria din Zimbabwe, repartizate în 167 de state.
Cea mai spectaculoasă operaţiune de conservare a unui bun de importanţă remarcabilă pentru omenire a început în 1960, odată cu deplasarea Marelui Templu Abu Simbel din Egipt pentru a evita inundarea sa de către Nil, în timpul construirii barajului de la Assuan. Acea campanie UNESCO a durat 20 de ani.
Consiliul Executiv al organizaţiei îşi alege în această săptămână un nou director general, succesorul bulgăroaicei Irina Bokova, care a încheiat două mandate în această funcţie, marcate de disensiuni politice şi dificultăţi financiare ale organizaţiei.
După cel de-al treilea tur de scrutin, candidatul din Qatar Hamad Bin Abdulaziz Al-Kawari şi franţuzoaica Audrey Azoulay erau la egalitate de voturi.
UNESCO, al cărei sediu se află la Paris şi care deţine peste 50 de birouri şi mai multe institute şi centre în lumea întreagă, precum Institutul de statistică (Montreal) şi Biroul Internaţional al Educaţiei (Geneva), a fost precedată de ICIC (Comisia internaţională pentru cooperare intelectuală), o organizaţie creată în 1921 în cadrul Societăţii Naţiunilor, precursoarea ONU.
Din acea comisie au făcut parte câteva personalităţi prestigioase ale lumii culturale mondiale, precum Henri Bergson, Albert Einstein, Marie Curie, Thomas Mann şi Bela Bartok. UNESCO a fost fondată în 1945, în momentul înfiinţării ONU. Actul ei constitutiv a fost ratificat pe 4 noiembrie 1946 de 20 de ţări, în rândul cărora nu se afla niciun stat comunist.
Războiul rece şi procesul de decolonizare şi-au pus amprenta asupra evoluţiei UNESCO. URSS a devenit membru cu drepturi depline abia în 1954.
În 1956, Africa de Sud, în plină politică de apartheid, considera că UNESCO se amestecă în "problemele rasiale" ale ţării şi s-a retras din organizaţie. A revenit în UNESCO abia în 1994, după alegerea lui Nelson Mandela în funcţia de preşedinte al statului.
