Creşterea sectorului privat din zona euro a continuat să accelereze în luna noiembrie pentru a atinge cel mai ridicat nivel de după luna mai 2011, peste aşteptările analiştilor, graţie deprecierii euro şi scăderii preţurilor care au dus la creşterea comenzilor, arată luni sondajul lunar realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters.
Estimarea preliminară a Markit arată că indicatorul PMI flash composite pentru zona euro a crescut de la 53,9 puncte în octombrie până la 54,4 puncte în noiembrie, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 53,9 puncte. Un indice PMI de peste 50 de puncte indică expansiunea economiei, iar sub această valoare reflectă scăderea.
„Acestea sunt cifre bune. Pentru regiunea euro în ansamblu ne aşteptăm la o creştere de 0,4-0,5%', a declarat Chris Williamson, economist şef la Markit. 'Problema este că nu este foarte diferit de ceea ce am văzut în cursul acestui an iar BCE va fi dezamăgită de ritmul de creştere având în vedere stimulentele care au fost introduse deja”, a adăugat Chris Williamson.
Pentru a stimula creşterea economiei zonei euro şi a evita pericolul deflaţiei, BCE a început în luna martie a acestui an să achiziţioneze lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. În pofida acestor achiziţii, economia zonei euro înregistrează doar o creştere modestă, iar preţurile s-au majorat doar cu 0,1% luna trecută.
Potrivit Markit, comenzile noi la export au înregistrat în noiembrie cea mai mare creştere din ultimele şase luni, subindicele înregistrând o creştere până la 52,8 puncte de la 52,7 puncte în octombrie, ceea e a dus indicele PMI pentru sectorul manufacturier la 52,8 puncte, cea mai ridicată valoare din ultimele 19 luni.
De asemenea, sectorul serviciilor a înregistrat cea mai mare creştere de după luna mai 2011, indicele PMI pentru acest sector ajungând la 54,6 puncte, de la 54,1 puncte în octombrie, ceea ce a încurajat firmele să crească angajările.
Uzinele din zona euro au profitat de deprecierea monedei euro, care a făcut bunurile şi serviciile mai ieftine pentru cumpărătorii din străinătate. Moneda unică s-a depreciat cu aproximativ 12% în acest an.