Peste 700 de milioane de femei din întreaga lume sunt victime ale violenţei conjugale, în special în Asia de Sud şi pe continentul african, indică un raport al Băncii Mondiale, dat publicităţii miercuri, preluat de AFP.
"Violenţa bazată pe sex este o epidemie la nivel global care afectează femeile din toate regiunile lumii", menţionează documentul amintit, subliniind, în acelaşi timp, "progresele fără precedent" înregistrate în ultimii ani.
Conform raportului, în Asia de Sud (India, Pakistan,..), aproape o femeie din două (43%) a suferit violenţe fizice sau sexuale de la partenerul său în cursul vieţii.
Procentul este cu puţin mai redus în Africa subsahariană şi în Orientul Mijlociu (40%) şi coboară la 33% în America de Sud şi la 30% în regiunea Asia de Est-Pacific, potrivit acestui document care nu publică date despre Europa.
Nivelul este de 21% în America de Nord.
Pe de altă parte, Banca Mondială atrage atenţia că, pe întreg globul, numeroase tinere au un "control limitat" asupra corpului lor (sexualitate, contracepţie,..).
Dacă "tendinţa actuală se menţine", peste 142 de milioane dintre acestea vor fi căsătorite înainte de împlini 18 ani în cursul următorului deceniu, afirmă raportul.
Pe un eşantion mai restrâns de 33 de ţări în curs de dezvoltare, documentul menţionează că 41% dintre femei susţin că nu ar îndrăzni să îi ceară partenerului să folosească un prezervativ.
În ce priveşte aspectul politic, Banca Mondială reaminteşte că femeile sunt "mult subreprezentate", ele numărând 22% dintre parlamentarii şi 5% dintre primarii din lume.
"Dacă omenirea vrea să pună capăt sărăciei extreme şi să se asigure că prosperitatea este împărtăşită, atunci trebuie să avem o participare deplină şi egală a femeilor", este de părere preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, citat în raport.