Băncile europene trebuie să adopte măsuri urgente pentru a rezolva problema creditelor neperformante şi a modelelor ineficiente de business care generează profituri prea mici, a apreciat Fondul Monetar Internaţional (FMI), informează Reuters.
În ultima sa evaluare a stabilităţii financiare globale, FMI avertizează că profitabilitatea redusă într-un context de dobânzi reduse şi creşterea economică scăzută ar putea afecta rezervele de capital ale băncilor europene, ceea ce le subminează capacitatea de a sprijini relansarea economică.
Potrivit raportului, multe bănci europene se chinuie să facă faţă unor nivele ridicate de active cu probleme şi profitabilitate redusă. Chiar dacă o relansare ciclică ar avea loc în regiune, profitabilitatea ar fi prea mică pentru multe bănci pentru a putea soluţiona problemele cu activele.
După ce a examinat 280 de bănci care reprezintă aproximativ 70% din sistemele bancare din SUA şi Europa, FMI a ajuns la concluzia că majoritatea băncilor americane ar reveni la o profitabilitate sănătoasă în contextul unei economii puternice. În schimb, aproximativ o treime din băncile europene, reprezentând active în valoare de aproximativ 8.500 de miliarde de dolari, rămân slabe şi incapabile să genereze profituri sustenabile.
"Băncile europene trebuie să devină mai eficiente. Pur şi simplu sunt prea multe sucursale cu prea puţine depozite şi prea multe bănci cu costuri de finanţare peste cele ale rivalilor. Soluţionarea acestor provocări la adresa modelului de business este vitală pentru a asigura o profitabilitate sustenabilă", a apreciat Peter Dattels, director adjunct la Departamentul de Pieţe de Capital al FMI.
Raportul FMI recomandă organismelor de reglementare şi factorilor de decizie din Europa să permită băncilor să rezolve mai rapid moştenirea creditelor neperformante, în timp ce băncile slabe trebuie să se consolideze în instituţii mai puternice iar costurile trebuie reduse. Adoptarea acestor măsuri ar putea majora profitabilitatea băncilor europene cu 40 de miliarde de dolari anual. În plus, combinate cu o relansare ciclică, aceste măsuri ar putea majora ponderea băncilor europene considerate "sănătoase", până la 72% de la 17% anul trecut.
În pofida slăbiciunilor din Europa, FMI consideră că, pe ansamblu, riscurile la adresa stabilităţii financiare globale s-au redus de la ultimul raport din luna aprilie.
Revenirea preţurilor la materiile prime a ajutat unele pieţe emergente iar îngrijorările referitoare la încetinirea economiei chineze au fost reduse de măsurile adoptate de guvernul de la Beijing pentru a susţine creşterea economică. De asemenea, şocul iniţial al votului Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană a fost absorbit de pieţe şi nu s-a extins la nivel global.