Comisia Europeană a îndemnat miercuri statele membre ale UE să-şi „intensifice eforturile” pentru a-i primi pe solicitanţii de azil aflaţi în prezent în Grecia, estimând că este „posibil” să fie repartizaţi circa 30.000 de migranţi eligibili conform planului european de relocare până la sfârşitul lui 2017, informează AFP.
Acest plan, adoptat în urmă cu un an, a permis până acum repartizarea a doar 5.651 de solicitanţi de azil din Grecia şi Italia, potrivit unor cifre publicate miercuri de executivul european. Obiectivul iniţial, fixat în septembrie 2015, era de a reloca 160.000 de persoane din aceste ţări, în decurs de doi ani.
„Datorită întăririi capacităţilor serviciului de azil al Greciei şi dacă statele membre îşi intensifică eforturile, ar trebui să fie posibilă mutarea candidaţilor la relocare care se află încă în Grecia (circa 30.000) până la sfârşitul anului viitor”, a estimat, într-un comunicat, Comisia Europeană.
„Relocarea este condamnată la succes”, a estimat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, care a preferat să sublinieze mai degrabă „eforturile sporite consimţite de statele membre în timpul ultimelor luni” decât dificultăţile care apar în aplicarea acestui plan controversat.
„Cu peste 1.200 de relocări numai în luna septembrie”, a subliniat Avramopoulos, s-a demonstrat că „este posibil să fie accelerat procesul, dacă există voinţă politică şi un simţ al responsabilităţii”.
Începând din septembrie 2015, data în care a fost adoptat acest plan, 4.455 de solicitanţi de azil au fost transferaţi din Grecia şi 1.196 din Italia, dintr-un obiectiv fixat iniţial la 160.000 de persoane ce urmau a fi relocate.
Însă acest obiectiv a fost revizuit în scădere cu 54.000 de locuri (din totalul celor 160.000 de relocări) pe care UE a decis să le facă disponibile în cadrul acordului privind migraţia încheiat cu Ankara, pentru a primi direct refugiaţi sirieni în UE dinspre Turcia.
Punerea în aplicare a acestui acord cu Turcia „a continuat”, şi-a exprimat la rândul său satisfacţia prim-vicepremierul Comisiei Europene, Frans Timmermans, subliniind scăderea considerabilă a numărului de migranţi sosiţi în Grecia.
„Sosirea în medie a 85 de persoane pe zi începând din iunie” pe coasta Greciei dinspre Turcia, „comparativ cu peste 1.700 de nou-sosiţi zilnic în luna care a precedat” încheierea acestui acord (în martie) şi „7.000 de migranţi sosiţi zilnic în octombrie 2015”, „arată clar că este posibil să fie distrus modelul economic al traficanţilor” de migranţi, a punctat Comisia Europeană.