O tabără, unde îşi duceau existenţa aproximativ 100 de romi din 2014, în apropiere de portul din Antibes, oraş în sud-estul Franţei, a fost evacuată miercuri în calm cu ajutorul Crucii Roşii şi al peste o sută de jandarmi, relatează Europe 1.
Antibes este un oraş situat pe malul Marii Mediterane şi reprezintă una din cele mai importante staţiuni de pe Coasta de Azur.
Evacuarea, cerută în special de primărie, a intervenit după trei decizii judecătoreşti vizând această tabără insalubră, potrivit prefecturii, care a indicat că o familie cu copii la şcoală a fost relocată.
Avertizaţi de afişe încă de luni, jumătate din familii a părăsit tabăra înainte de sosirea forţelor de ordine.
Pe teren, voluntari ai organizaţiei neguvernamentale Amnesty International şi ai unei asociaţii de apărare a drepturilor romilor Prales a denunţat "disproporţia" forţelor de ordine desfăşurate "demnă de o operaţiune antiteroristă".
"Nu lipseau decât tancurile", declară Viorel Costache de la Prales, potrivit căruia "erau aproximativ 100 de persoane, între care un sfert copii, în principal romi, dar, de asemenea, polonezi, lituanieni, bulgari". Toţi se instalaseră într-o parcare, fără apă curentă, toalete, sub o linie de cale ferată. Cei mai mulţi ocupau rulote uzate, oferite de proprietarii de camping, după ce romii au venit aici pentru a ajuta la curăţarea zonei în urma inundaţiilor devastatoare din 2015.
Cathy Lipszyc, de la Amnesty, spune că ea şi colegii ei au încercat să obţină o mică amânare a termenului de evacuare, pentru ca şi cei din tabără să poată sărbători Paştele aici nu pe trotuar. Ea remarcă faptul că cei mai mulţi dintre ei nu ştiu unde să meargă, dându-i ca exemplu pe Lucian Jegu, 21 de ani, originar din Bucureşti, şi pe soţia sa însărcinată Ionela-Fiorentina, care se aflau în această tabără de şase luni şi trăiau din câştiguri nesemnificative nedeclarate şi cerşit.
Stéphane Pintre, director general în primăria din Antibes, a justificat evacuarea taberei prin condiţiile insalubre în care locuiau ocupanţii săi. În plus, în timpul evacuării au fost descoperite 40 de persoane neidentificate. "Există întotdeauna noi (persoane) care sosesc", spune acesta.