Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică de vreme severă, de tip Cod Galben, cu interval de valabilitate 14 august, ora 12.00 - 15 august, ora 22.00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, iar județul Galați se află printre zonele afectate (foto).
Astfel, potrivit ANM, la munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona continentală a Dobrogei și local în Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.