28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noul director de la Teatru Muzical „Nae Leonard”, Teodor Niţă, şi-a prezentat la început de la lună martie obiectivele sale pentru perioada în care acesta va asigura interimatul la instituţia de cultură care a suferit de pe urma scandalurilor în care a fost implicat fostul manager, Florin Melinte. Niţă îşi doreşte în primul rând să aducă instituţia la normalitate şi să clarifice toate neregulile din teatru.
„Obiectivul principal al interimatului meu este acela de a readuce o atmosferă de normalitate la TeatruL Mizical, în care toţi cei care muncesc aici să se bucure de respect şi de condiţii civilizate. Intrarea în normalitate înseamnă că unii angajaţi îşi vor pierde privilegii cu care au fost obişnuiţi, iar alţi vor plăti pentru greşelile lor. Am cerut un audit care să clarifice situaţia în care se găseşte teatrul acum”, a declarat Teodor Niţă.
Teatrul Muzical va suferi schimbări şi în regulamentul de organizare.
”Am discutat cu autorităţile, care ne-au promis sprijin pentru schimbarea regulamentului de organizare şi funcţionare. Măsura este necesară deoarece vechiul regulament nu a mai fost actualizat de 5 ani, fapt ce îngreuna funcţionarea normală a teatrului”, a mai explicat directorul interimar.
Din punct de vedere artistic, noua politică a celor de la ”Nae Leonard” este de a înfiinţa o comisie de negociere în privinţa contractelor, pentru dispariţia suspiciunilor.
„Principalul obiectiv este readucerea publicului în sala de spectacol. În acest sens ne propunem să fim un teatru deschis, în primul rând tinerilor. De asemenea, mi se pare oportună înfiinţarea unei comisii de negociere cu colaboratorii, pentru ca pe viitor să nu mai existe suspiciuni legate de cuantumul sumelor primite de aceştia”, a conchis Teodor Niţă.


Articole înrudite