Inspectorii ANAF au constatat că, în medie, venitul declarat al unui stomatolog este puţin peste 3.000 lei. Aşa a reieşit din veniturile totale declarate la fisc de cei aproape zece mii de dentişti din România.
Având în vedere că sumele sunt extrem de mici, comparativ cu tarifele practicate în cabinete, ANAF a ajuns la concluzia că aproximativ 80% dintre dentişti nu declară, de fapt, tot ce încasează.
În multe cabinete stomatologice, o singură coroană ceramică poate să coste în jur de patru mii de lei, iar o plombă, câteva sute. În comparaţie cu preţul lucrărilor, veniturile dentiştilor par cel puţin modeste.
Potrivit ANAF, venitul net declarat de stomatologi în 2021 a fost sub 400 de milioane de lei. La Registrul Comerţului sunt înregistraţi zece mii de dentişti în toată ţara. La un calcul simplu reiese că fiecare a declarat că ar fi câştigat, în medie, doar puţin peste trei mii de lei pe lună.
Lucian Heiuş, preşedintele ANAF: „Din estimările noastre, se consideră că undeva la 80% nu declară integral veniturile pe care le realizează. Ştiţi şi dumneavoastră că de puţine ori aţi primit şi bon”.
Ca să lămurească situaţia veniturilor, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală declara anul trecut că instituţia pregăteşte o campanie de informare şi că nu exclude să treacă şi la controale apoi.