InfoCons oferă, prin intermediul unui comunicat de presă, sfaturi utile pentru alegerea cadourilor de Moş Crăciun. "Unele amintiri dragi din copilărie se leagă de jucăriile noastre preferate. De aceea ne-am gândit să va informăm cu privire la câteva lucruri esenţiale de care trebuie să ţineţi cont când achiziţionaţi jucării, acum în luna în care acestea sunt foarte solicitate. Decembrie este luna în care sărbătorile îşi lasă amprentele pe sufletele, dar şi buzunarele noastre. Este luna în care oamenii sunt îndemnaţi să fie mai buni, fie de cei din jur, de posturi radio sau de posturi TV, fie se automotivează, încercând parcă să compenseze pentru celelalte luni în care au avut mici scăpări negative. Trebuie să fim mai buni tot anul, nu doar acum. Este luna în care deşi încercăm să fim mai armonioşi şi înţelegători, totodată suntem, sau unele persoane sunt, din ce în ce mai agitate sau nervoase din cauza cumpărăturilor pe care trebuie să le facă. Mici, mari cadouri celor dragi, mâncare, şi mai ales jucării. Luna decembrie este foarte iubită în mod special de copii, deoarece atunci ei primesc cadouri de la Moş Crăciun. În orice familie, copiii au prioritate la cadouri. Şi ce iubesc copiii cel mai mult? Aţi ghicit! Jucăriile.
Jucăriile trebuie alese în funcţie de vârstă
Principiile care guvernează securitatea jucăriilor sunt cele care se regăsesc atât în Directiva privind securitatea generală a produselor, în Directiva Consiliului 88/378/EEC din 3 mai 1988 referitoare la securitatea jucăriilor, cât şi în Directiva 2009/48/EC privind siguranţa jucăriilor. Directiva privind securitatea jucăriilor stabileşte cerinţele esenţiale pe care jucăriile trebuie să le îndeplinească în cursul fabricării şi înainte de punerea pe piaţă. Aceste cerinţe se referă la proprietăţile fizice, mecanice, la flamabilitate, la proprietăţile chimice, electrice, igienice şi radioactivitate. Deci, această directivă îşi propune să acopere toate categoriile de riscuri. Jucăriile trebuie alese în funcţie de vârstă, capacităţile şi aptitudinile copilului, deoarece jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot să îl rănească. Copiii sub 3 ani au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici ale acestora, de aceea trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: «Atenţie! Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni! Pericol de strangulare!».
Elemente obligatorii
Jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente:
- coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi);
- numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
- marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură;
- dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria;
- este recomandată existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română;
- trebuie să respectaţi întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii;
- orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC sau asociaţiilor pentru consumatori;
- patinele şi skateboard-urile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: «Atenţie! A se purta echipament de protecţie!»;
- jucăriile care reproduc la scară redusă aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul: «Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!»", potrivit comunicatului citat.
Alerte rapide UE
Se apropie Moş Crăciun, iar consumatorii vor cumpăra cadouri pentru cei mici. În acest context, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu alertele rapide pentru produsele nelimentare la nivelul Uniunii Europene. "Pentru a fi la curent cu toate alertele emise de Uniunea Europeană, InfoCons pune la dispoziţia consumatorilor Aplicaţia Gratuită InfoCons. Prin descărcarea aplicaţiei de pe App Store, Google Play sau App Gallery, consumatorii au acces direct şi transparent la alertele pentru produsele nealimentare, actualizate zilnic şi însoţite de detalii precum: denumire produs; ţara vizată; gradul de risc; orginea produsului; data la care intră alerta în vigoare; imaginea cu produsul ce face obiectul alertei", se mai arată în comunicatul InfoCons.
"Copiii sunt cea mai grandioasă realizare a părinţilor, de aceea este important să le oferim jucării de calitate, care să îi formeze, să îi educe şi, de ce nu, să le fie alături poate chiar ani de zile. Informaţi-vă despre ce anume va intra în contact cu copiii dumneavoastră şi alegeţi cu grijă, deoarece fiecare copil este un alt fel de floare şi împreună fac din această lume o frumoasă grădină. Descărcaţi Aplicaţia Gratuită InfoCons, luaţi deciziile în cunoştinţă de cauză!", transmite Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.