25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O petrecere care a avut loc în curtea unei familii din satul Izvoarele  al comunei Slobozia Conachi s-a terminat foarte prost după ce a izbucnit un scandal de proporţii. Totul a început noaptea, când poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă despre faptul că la o familie din Izvoarele  are loc un scandal. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au stabilit că D. Neculai de 39 ani, D. Ionel de 37 ani şi D. Ştefan de 34 ani, toţi din satul Izvoarele, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu o familie din sat şi pe fondul consumului excesiv de alcool, făceau scandal la locuinţa familiei respective, adresând cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă.
„Fiind depăşiţi numeric, poliţiştii au chemat şi alte forţe în sprijin şi au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale, în timpul intervenţiei unul dintre poliţişti fiind agresat. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra autorităţii, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi ameninţare”, a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Þinând cont de scandalul pe care l-au provocat şi de faptul că au împins un poliţist şi i-au fracturat mâna, dar mai ales în urma probelor administrate, D. Ştefan şi D. Neculai au fost prezentaţi judecătorilor, care au emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Se continuă activităţile de căutare a lui D. Ionel, care se sustrage cercetărilor.


Articole înrudite