18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reținut după ce, fără permis, a provocat un accident și a fugit
Reținut după ce, fără permis, a provocat un accident și a fugit

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 18.20, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Galați, soldat cu rănirea unei persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că în accidentul, care a avut loc la intersecția străzilor Victor Papilian și Milcov, au fost implicate două autoturisme, un minor, de 2 ani, fiind rănit și transportat la spital.

După producerea impactului, unul dintre conducătorii auto a părăsit locul faptei.
Polițiștii l-au identificat, în scurt timp, constatând că este vorba despre un bărbat, de 29 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cursul serii trecute, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului. *sursa foto: facebook - grupul soferilor


Articole înrudite