La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 19.30, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că, la un bar de pe strada Brăilei, are loc o încăierare între mai multe persoane.
Polițiștii au mers imediat la fața locului, constatând că, în urma intervenției firmei de pază, conflictul fusese aplanat și identificând, totodată, doi bărbați, de 21 și 23 de ani, care ar fi participat la încăierare.
Din verificări, a rezultat că încăierarea ar fi fost cauzată de o discuție în contradictoriu, purtată cu alți doi bărbați, pe terasa barului și, în timpul incidentului, unul dintre aceștia ar fi scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, dar nu l-ar fi folosit.
În urma activităților investigative, bărbatul în cauză a fost identificat, pe numele lui fiind emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore. În același timp, polițiștii au identificat și un adolescent, de 17 ani, care ar fi participat la încăierare.
În cauză a fost întocmit dosar penal și polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și distrugere.