16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Protest de amploare al poliţiştilor şi militarilor din Galaţi
Protest de amploare al poliţiştilor şi militarilor din Galaţi

În data de 14 decembrie 2022, poliţiştii şi militarii din Galaţi, în activitate sau pensionari, organizează un mare protest public în faţa prefecturii, de la orele 11.00. Aceştia somează guvernanţii să nu mai treacă peste revendicările lor, "să nu treacă pe galben sau roşu în 2023, după ce iarăşi şi-au bătut joc de drepturile lor prin OUG nr. 168/ 08.12.2022".
Poliţiştii şi militarii în activitate sau la pensie reclamă că guvernanţii comit abuzuri şi o mare discriminare faţă de alte categorii de bugetari salariaţi sau pensionari, prin neacordarea unor drepturi, plafonarea altora, indexarea diferenţiată, menţinerea unor sporuri la nivelul lunii decembrie din anul anterior, lucruri pe care le fac cu repetiţie din 2009: "S-au obişnuit să mintă că în ultimii 3 ani economia duduie, având cel mai înalt nivel de creştere economică din U.E., dar de mai mulţi ani invocă o criză econioomică prelungită, pandemia şi războiul pentru a priva de drepturile prevăzute în legi organice, prin astfel de ordonanţe-trenuleţ care acordă unele creşteri, majorări, indexări la civili şi abuzuri şi discriminări la militari/poliţişti! Guvernanţi, aţi depăşit orice limită! Ajunge cu abuzurile şi discriminarea! Nu vedeţi că nu mai vin angajaţi direct sau voluntari, nu mai aveţi candidaţi pentru şcolile militare şi de poliţie, s-au pensionat mii de cadre active în ultimii 2 ani, cu mari riscuri de incapacitate de îndeplinire a atribuţiilor legale a instituţiilor responsabile pe ordine şi siguranţă publică sau apărare naţională, când vreţi să intrăm în Spaţiul Schengen şi avem de aproape un an războiul lângă noi?!? Fiţi siguri că protestele noastre, repetate de 12 ani, cu ecou internaţional, pot influenţa poziţia unor state sau organisme internaţionale în legătură cu aceste riscuri majore! NU MAI TRECEŢI PE GALBEN SAU ROŞU, SUNTEŢI(M) ÎN PERICOL!".


Articole înrudite