Pentru prima oara absolvenţii de rezidenţiat cu pregătire în centrul universitar Galaţi pot da examenul de specializare la Galaţi. Asta înseamnă că prestigiul centrului universitar medical Galaţi a crescut foarte mult.
„Dacă admiterea în rezidenţiat reprezintă examenul de maturitate al absolvenţilor facultăţilor de medicină, finalizarea pregătirii în rezidenţiat se face prin examenul de specialist. Pentru prima dată la nivelul centrului universitar Galaţi se va organiza în această toamnă examen de specialist pentru două specialităţi medicale: medicină de familie şi pediatrie. Aici s-au înscris absolvenţii de rezidenţiat cu pregătire în centrul universitar Galaţi, aşa că putem spune că sunt primii specialişti creaţi în pepiniera proprie a centrului universitar Galaţi. Sperăm ca în următoarele sesiuni de examen să se extindă examenul de specialist şi pentru alte specializări în care avem deja rezidenţi în centrul universitar Galaţi”, a precizat dr. Valentin Boldea, director DSP Galaţi.
Pentru examenul de specialist la pediatrie s-au înscris trei candidaţi iar pentru medicină de familie, 14 medici ce au terminat rezidenţiatul şi urmează să dea examenul de specialist.