24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii sunt răsfăţaţi cu mii de cărţi pe care să le răsfoiască şi să le cumpere. Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri” organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia” a fost deschis miercuri după-amiază, pe Aleea Domnească (esplanada pietonală dintre „P-uri”, spre Elice), unde va rămâne până duminică. Evenimentul ce a marcat deschiderea Festivalului s-a concretizat prin susţinerea câtorva cuvântări de către reprezentanţi ai instituţiilor gălăţene care au, mai mult sau mai puţin, legătură cu lumea cărţilor. Publicul a fost format în mare parte din copii şi, în ciuda faptului că soarele ardea puternic deasupra lor, au fost cuprinşi de o veselie cât cuprinde, aceştia nefiind atenţi la discursurile celor de pe scenă, care-i îndemnau să iubească lectura.
Directorul Bibliotecii Judeţene, Ilie Zanfir, afirmă că publicul gălăţean este unul exigent şi, în ciuda faptului că este criză, aceştia tot vor găsi posibilitatea de a-şi cumpăra o carte.
„Biblioteca «V.A.Urechia», împreună cu autorităţile locale şi judeţene, a pregătit a V-a ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii «Axis Libri». În acest an, am fost pur şi simplu asediaţi de edituri, avem peste 8.000 de titluri de carte pentru toate gusturile, deoarece publicul gălăţean este unul exigent şi noi îl vom satisface din plin. Pe lângă târgul de carte, vor fi şi lansări de carte. Târgul s-a extins într-o manifestare culturală chiar de dimensiunile unui festival, unde toate instituţiile culturale prietene gălăţene au venit şi prezintă programe artistice pentru gălăţeni, şi aici amintesc Teatrul Dramatic «Fani Tardini», Teatrul de Păpuşi «Gulliver» sau Centrul Cultural «Dunărea de Jos». Evenimentul este foarte important fiindcă dimensiunea culturală la care asistăm astăzi a căpătat o asemenea amploare, încât numărul mare de avizaţi în cultură, de scriitori, de editori, de librari, anticari spune totul despre acest lucru. Şi mai spune ceva: chiar dacă trec prin această criză, gălăţenii îşi găsesc într-unul din colţurile buzunarului ceva bănuţi să îşi achiziţioneze o carte”, a spus Ilie Zanfir.
Peste 30 de standuri ticsite cu cărţi, oferite de aproximativ 200 de edituri, îşi aşteaptă, până duminică, iubitorii de lectură.


Articole înrudite