24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a dus să se distreze dar a ajuns la spital. I s-a întâmplat unui gălăţean în vârstă de 24 de ani, care a ieşit în oraş  şi acolo a găsit o tânără care i-a oferit, contra cost, o partidă de sex oral. Doar că atunci când să-i plătească fetei, au apărut doi indivizi care au cerut ca banii să ajungă la ei deoarece tânăra ar fi fost „protejata lor”. Gălăţeanul a refuzat să le dea banii proxeneţilor, deoarece voia să îi dea, cadou, direct fetei. Proxeneţii s-au enervat şi în stradă, în zona clubului cu pricina, a început o ceartă ce a degenerat rapid în bătaie. Cum disputa s-a agravat, cei doi indivizi, rromi după toate probabilităţile, care voiau banii pentru serviciile fetei, l-au înjunghiat pe tânărul de 24 de ani. Acesta a fugit şi s-a urcat într-un maxi-taxi. Poliţiştii confirmă faptul că indivizii furioşi au mers apoi după el şi în focul bătăii l-au lovit şi pe un militar, aflat în afara serviciului, care se găsea în maxi-taxi. Şi acesta din urmă a ajuns la spital, victimă colaterală a bătăii. Ambii pacienţi sunt internaţi la Spitalul de Urgenţă Galaţi, dar din motive lesne de înţeles nu doresc să comenteze în vreun fel situaţia şi au dorit să îşi păstreze anonimatul. În schimb, poliţiştii gălăţeni fac o anchetă în acest caz şi, deocamdată, cei care l-au înjunghiat pe tânăr sunt cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe şi, în funcţie de cum va evolua ancheta şi ce vor declara cei implicaţi, se pot adăuga şi alte acuzaţii. Asta deoarece tânărul în vârstă de 24 de ani, ce ar avea şi antecedente psihiatrice, nu a oferit prea multe informaţii despre cei care i-ar fi cerut bani pentru partida de sex. În acest moment poliţiştii aşteaptă ca medicii legişti să examineze victimele, şi pe cea directă şi pe cea colaterală a scandalului, urmând ca mai apoi să se facă şi încadrarea juridică a faptei.

Articole înrudite