Universitatea Danubius anunţă organizarea celei de a VII - a ediţii a Salonului academic cultural. Manifestarea va avea loc joi, 30 aprilie, de la ora 10.00, în Sala Senatului, în prezenţa membrilor salonului dar şi a invitaţilor acestora. Cu această ocazie vor fi lansate două volume: cartea prof. Ioan Toderiţă „Clipa de un an lumină" şi manualul specialitate "Drept penal al afacerilor" - autor lect. univ. dr. Constantin Tănase. Tot cu această ocazie este organizată şi dezbaterea „Universitatea de mâine" moderată de prof. univ. dr. Benone Puşcă (Preşedinte-Fondator al Universităţii Danubius), conf. univ. dr. Gheorghe Lateş şi prof. univ. dr. Constantin Frosin.