O mașină abia scoasă din service a luat foc pe drumul dintre Suhurlui spre Pechea. La volan se afla o șoferiță de 50 de ani. Mașina a ars în proporție de 100 la sută. Au intervenit pompierii militari. Mașina ar fi fost dusă la reparație pentru pompa de benzină. Femeia era în mașină cu soțul. A fost făcută atentă de ceilalți din trafic că îi ia foc mașina.
"Incendiu la un autoturism, în comuna Pechea, ieșirea spre Suhurlui. Incendiul s-a declanșat de la compartimentul motor și s-a propagat la tot autoturismul. Șoferița, în vârstă de 56 de ani, și soțul acesteia s-au autoevacuat. Cauza incendiului este în curs de cercetare. Cel mai probabil, o scurgere de combustibil sau un scurt circuit. Pentru lichidarea incendiului au acționat pompieri militari de la Garda Pechea", informează ISU Galați. VEZI VIDEO mai jos!