Sătenii din Suceveni se află încă sub şocul celor întâmplate în urmă cu patru ani de zile, după ce secretara localităţii, Tuţa Morariu, şi administratorul de credite din cadrul filialei locale a Băncii Cooperatiste „Belşugul", Gina Iancu, şi-au dat mâna pentru a pune la cale o megaescrocherie, în care au fost implicaţi fără voia lor. Gina Iancu a întocmit, în perioada 1997 - octombrie 2008, un număr de 88 de contracte de credit prin redactarea unor contracte false de creditare. Femeia s-a folosit de adeverinţe de venit agricol şi de salariu emise de Primărie, care conţineau date nereale, ajungând să obţină 327.590 de lei, pe care i-a folosit în interes personal. Gina Iancu nu s-a oprit aici. Ea a furat pur şi simplu banii unui număr de 25 de persoane din localitate, care au depus aproape 90.000 de lei la bancă sub forma unor depozite. Morariu Tuţa se ocupa de întocmirea de adeverinţe de venit agricol şi de salariu false. Acestea au ajuns pe mâna lui Iancu Gina, care falsifica dosarele de credit. În escrocherie, au fost implicate şi Doina Ragea, casier la bancă, şi Nicoleta Irinuţa Başa, referent agricol la Suceveni.
Păgubiţii au ajuns la capătul puterilor
Ieri s-a consumat un nou termen de judecată în acest proces, ce a intrat în al treilea an de judecată, după ce aproape un an s-a aflat în cercetare la Poliţie. Am discutat cu câţiva păgubiţi, care ne-au declarat sub protecţia anonimatului că nu mai suportă să dea explicaţii despre o înşelăciune, în urma căreia au ajuns datori vânduţi la Banca Cooperatistă „Belşugul” fără să fi semnat niciun act. Instanţa se chinuie de câteva termene să finalizeze audierea martorilor şi să ia o hotărâre, dar se pare că va mai dura cel puţin câteva luni până când se va întâmpla acest lucru. Procurorii le-au dat şi ei o veste proastă păgubiţilor după ce au stabilit ca Gina Iancu să răspundă doar pentru delapidare, deşi iniţial fusese trimisă în judecată pentru înşelăciune. Conducerea băncii a preferat să nu comenteze pe marginea procesului până când judecătorii nu vor pronunţa o soluţie în acest caz.