Zilele trecute am fost contactaţi pe Facebook de un domn care ne-a rugat să-l ajutăm să-i facă o bucurie tatălui său, care pe 26 mai împlineşte venerabila vârstă de 70 de ani. Fiul ne-a transmis apoi pe mail o „poezie de amator” compusă de tatăl său, cu rugămintea de a-l ajuta să o publice în paginile ziarului nostru. Nu am putut refuza această rugăminte, aşa încât poezia semnată de domnul Chiriac Vasile vede astăzi lumina tiparului, ocazie cu care îi urăm şi noi toate cele bune la zi aniversară.
Mi-e dor de satul meu
Mi-e dor de satul meu cel drag,
Cu case din vechime,
Cu oameni ce aşteaptă-n prag,
Copii, plecaţi în lumi străine.
De pomii lui de prin livezi,
Care în prag de primăvară
S-acoperă de frunze verzi
Şi fructe dulci, în plină vară.
De cel pârâu din margine de sat
Cu ape blânzi şi cristaline,
De clopotele care bat
La sărbătorile creştine.
De glumele spuse la foc
În miez de iarnă zbuciumată,
De tinerii încinşi la joc,
În hora ce-o jucau odată.
Mi-e dor de fetele zglobii
Ce cochetau cu noi, băieţii,
Şi alergând pe-ntinsele câmpii
Culcăm, în iureş, toţi scaieţii,
Mi-e dor şi de ai mei părinţi
Ce nu mai sunt în astă lume,
De umbra lor, când, adormiţi,
Ne mângâiau cu drag, anume.
De vremi apuse îmi e dor
Ce duse sunt şi s-au pierdut
Se-aşează peste sat... un nor,
În al uitării timp trecut.
(CHIRIAC VASILE)
