Ieri dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi au efectuat două descinderi la locuinţele unor persoane suspecte de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În urma cercetărilor efectuate cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au stabilt că două femei, de 18, respectiv 35 ani, şi un bărbat de 38 ani, toţi din Galaţi, începând cu anul 2012 şi până în prezent au înlesnit practicarea prostituţiei pentru trei minore instituţionalizate într-un centru de plasament de pe raza oraşului Galaţi. Faţă de cei trei suspecţi s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.