Help Portrait, un eveniment desfăşurat la nivel internaţional, este organizat de un grup de voluntari fotografi şi stilişti şi la Galaţi, pentru a treia oară. Scopul acestei manifestări este de a oferi persoanelor mai puţin norocoase şansa de a fi fotografiate de aproximativ 20 de oameni cu inima mare care deţin un aparat foto. Astfel, familiile cu venituri mici, bolnavii, orfanii sau bătrânii din mediul rural vor primi în dar, din partea artiştilor fotografi, imaginile realizate de aceştia într-un mod profesionist, menite să le aducă un zâmbet pe buze şi să le ofere o amintire care va dăinui peste ani.
„Şi cum ideile frumoase încolţesc repede în mintea împătimiţilor de imagini, anul acesta va avea loc cea de-a III-a ediţie a evenimentului Help Portrait. Astfel, în data 6 decembrie, mesagerii lui Moş Nicolae vor porni spre Şcoala Gimnazială nr.1 din Frumuşiţa şi vor face fotografii elevilor. Al doilea pas va avea loc în comuna Cuca, unde 15 voluntari vor călca pragul celor necăjiţi, pentru a le face fotografii de familie. Surpriza nu se opreşte aici - ei vor împărţi hăinuţe şi jucării copiilor cuminţi. Ultima acţiune din cadrul Help Portrait Galaţi va fi desfăşurată sâmbătă, 8 decembrie, când alţi voluntari vor face poze din oraş, în urma identificării unui grup ţintă”, a explicat Laura Lupaşcu, coordonatorul proiectului.
Cei care doresc să contribuie cu un ajutor, oricât de mic, sunt bineveniţi - pentru donaţii în bani, îi pot depune în contul deschis la banca Millenium RO 14 MILB 0000 0000 0109 0049 pe numele Laura Lupaşcu. De asemenea, cei care vor să doneze hăinuţe, jucării, alimente sau produse de întreţinere şi curăţenie, pot cere mai mult informaţii la numărul de telefon 0745.233.163 sau la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – persoana de contact Laura Lupaşcu.
Help Portrait a debutat în anul 2009, la iniţiativa unui cunoscut fotograf de celebrităţi, Jeremy Cowart, iar apoi ideea a luat amploare, desfăşurându-se la nivel internaţional. Evenimentul are loc, în mod oficial, în data de 8 decembrie, când mii de fotografi din întreaga lume participă la acest eveniment deosebit.