18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dosarul corvetelor României ajunge la Curtea Constituţională
Dosarul corvetelor României ajunge la Curtea Constituţională

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât să trimită la Curtea Constituţională dosarul prin care Damen a contestat modul în care Curtea de Apel a închis dosarul prin care constructorul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au fost declaraţi câştigători în iulie 2019 în programul „Corveta multifuncţională“.

„Soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie creează premisele rediscutării corectitudinii modului în care Curtea de Apel a soluţionat în dosarul principal, prin care Damen a contestat legalitatea achiziţiei publice (prin care constructorul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au fost declaraţi câştigători în iulie 2019)“, au transmis surse apropiate dosarului publicaţiei defenseromania.ro.

În cazul în care Curtea Constituţională va admite excepţiile de neconstituţionalitate formulate de Damen, soluţia dată de Curtea de Apel în dosarul principal va putea fi contestată pe cale extraordinară, iar dosarul să fie redeschis.

Povestea corvetelor multifuncţionale începe în anul 2016, când contractul pentru corvete a fost atribuit direct companiei olandeze Damen, aceasta urmând să realizeze cele patru nave la şantierul său din Galaţi. Ulterior, în 2017, procedura a fost reluată şi a fost organizată o licitaţie publică. În iulie 2019, câştigător al licitaţiei a fost desemnat parteneriatul dintre constructorul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa la care s-a alăturat şi Ficantieri SPA. După doi ani de la finalizarea licitaţiei pentru corvete, contractul în valoare de 1,2 miliarde de euro nu a fost încă semnat, pe rolul instanţelor fiind o serie de contestaţii.

Articole similare:

Reacţia Damen după ce a pierdut definitiv procesul cu Armata Română

Damen atacă rezultatul licitaţiei pentru corvete

Damen a pierdut contractul pentru construcţia corvetelor


Articole înrudite