Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi i-au trimis în judecată pe Ion Viorel, profesor de matematică şi director adjunct la Liceul Teoretic „Dunărea” Galaţi, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (4 acte materiale), şi pe Negoiţă Camelia, profesor de fizică şi inspector şcolar de specialitate pentru disciplinele informatică şi fizică la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, pentru luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, la examenul de bacalaureat din 2010, sesiunea a doua (august – septembrie), Ion Viorel, în calitate de profesor de matematică şi profesor evaluator la Comisia de bacalaureat din Centrul Zonal de Evaluare Liceul cu Program Sportiv Galaţi, a pretins şi primit de la mai multe persoane bani şi produse alimentare în sumă totală de 900 de euro şi 2.270 lei pentru ca mai mulţi candidaţi să promoveze fraudulos examenul de bacalaureat la disciplina matematică. În favoarea unuia dintre aceşti candidaţi, Ion Viorel i-a dat suma de 500 de euro inspectorului Negoiţă Camelia, preşedinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul Zonal de Evaluare Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” Galaţi, pentru a-i facilita elevului respectiv promovarea examenului la disciplina matematică în mod fraudulos.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparţinându-i lui Ion Viorel. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.