25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comunitatea elenă din Galaţi şi-a sărbătorit ziua naţională
Comunitatea elenă din Galaţi şi-a sărbătorit ziua naţională
Weekend-ul acesta comunitatea elenă din Galaţi şi-a celebrat ziua naţională, prin manifestări culturale, dar şi prin deschiderea şi sfinţirea noului sediu. Organizat la Teatrul Muzical ”Nae Leonard”, spectacolul de muzică şi dans tradiţional grecesc a fost realizat cu ocazia împlinirii a 191 de ani de la Revoluţia de Eliberare Naţională de sub jugul otoman.
„Chiar dacă a fost pe 25 martie ziua naţională, noi organizăm acum aceste manifestări datorită programului încărcat pe care l-am avut. Au fost evenimente celebrate la Bucureşti şi imediat copiii noştri au avut olimpiada de neo-greacă. Ansamblul Olympos a pregătit o serie de dansuri tradiţionale din regiunile Grecei. I-am avut pe scenă şi pe cei de la Olympos Junior, plus interpreţii Ovidiu Ghioc, Bogdanos Costaş şi Florentina Muşat”, a declarat preşedinta comunităţii elene din Galaţi, Rodoclia Zamfiropol.
191 de ani de la revoluţia greacă
Revoluţia greacă a durat aproape 8 ani de zile şi a pornit de la mişcările organizaţiei secrete Eteria, care s-a înfiinţat în anul 1814 având la bază ideile Rigas Velestinlis, mişcare care a avut drept scop eliberarea grecilor de sub stăpânire otomană. Prima rebeliune a avut loc la 6 martie 1821 în Þara Românească şi a fost condusă de Alexandru Ipsilanti. Acţiunea din ţările române avea să fie înăbuşită în sânge prin pierderea luptei de la Drăguşeni, iar supravieţuitorii aveau să îşi dea viaţa pentru cauză lângă Piatra Neamţ, la mănăstirea Secu. La 25 martie, Mitropolitul Germanos din Patras a sfinţit steagul revoluţii, eveniment ce a reprezentat startul eliberării poporului grec.
”Celebrăm ziua naţională printr-un pelerinaj la locurile unde au fost cele mai importante acţiuni revoluţionare ale Eteriei. Am început încă din luna februarie, când am fost la biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi am mers pe traseul făcut de Alexandru Ipsilanti. În acest moment avem în România 25 de comunităţi elene. O mare mândrie pentru mine este şi deschiderea noului sediu de la Galaţi, un sediu pentru comunitatea din Galaţi”, a afirmat reprezentatul minorităţii elene din Parlamentul României, deputatul Dragoş Zisopol.
Un sediu nou pentru comunitatea elenă
Evenimentele celebrări zilei naţionale a Grecei s-au încheiat cu deschiderea şi sfinţirea noului sediu al comunităţii Elene din Galaţi, care se află lângă Parcul Eminescu, acolo unde a funcţionat Starea Civilă. ”Reprezintă în primul rând sediul administrativ. Avem o clasă de studiu, unde cei mici vin în weekend şi iau cursuri de limbă greacă. Tot aici va fi şi sala de repetiţie pentru Ansamblul Olympos. Nu în ultimul rând, membrii noştri se pot aduna aici pentru a organiza lansări de carte sau activităţi culturale”, ne-a explicat Rodoclia Zamfiropol.
Cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, preşedinta comunităţii elene din Galaţi a făcut o urare: ”Aş vrea să urez gălăţenilor şi comunităţii elene un Paşte Fericit, sănătate, bucurii şi realizări”.


Articole înrudite