Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. au descoperit în Tecuci o cultură de cannabis, cu 126 de plante ajunse la maturitate. Cei doi bărbaţi care ar fi înfiinţat cultura au fost arestaţi preventiv. Astăzi, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat percheziţii la două imobile de pe raza municipiului Tecuci, judeţul Galaţi. În urma percheziţiilor, a fost găsită şi desfiinţată o cultură de cannabis amplasată într-un solar special edificat pe o parcelă închiriată şi împrejmuită de doi bărbaţi de 28 şi 32 de ani, din Brăila şi Tecuci. Cei doi bărbaţi sunt bănuiţi că, începând cu luna iunie, ar fi procurat, din Italia, aproximativ 400 de seminţe de cannabis şi îngrăşăminte pe care le-ar fi transportat în municipiul Tecuci, unde ar fi înfiinţat cultura de cannabis, cu 156 de plante de cannabis. De asemenea, dintr-un imobil a fost ridicată o puşcă, cu lunetă, introdusă, în mod ilegal în România de bărbatul de 32 de ani. Cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru încălcarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.