Membrii Comitetului Executiv ai Regiunii 1 IPA Galaţi au participat la prima ediţie internaţională a concursului de gătit în aer liber „BUCÃTARII ISCUSIÞI”, organizat de către IPA Regiunea 1 Satu Mare în parcul Castelului Karolyi din municipiul Carei, judeţul Satu Mare. La concursul structurat pe două categorii - „Fripturi” şi „Ciorbe” - au participat 17 echipe (11 din România, 2 din Polonia şi 4 din Ungaria). Juriul a notat concurenţii în funcţie de următoarele criterii: 1 - gustul mâncării gătite la faţa locului; 2 - prezentarea produselor alimentare în forma finală; 3 - pregătirea alimentelor de bază pentru mâncare - dexteritatea; 4 - aspectul interior şi cel exterior al standului; 5 - îmbrăcămintea şi dotarea concurenţilor.
Cei trei membri ai Comitetului Executiv al Regiunii 1 IPA Galaţi, sub atenta coordonare a unui pasionat în ale gătitului, au pregătit o delicioasă ciorbă de peşte de 15 kg, clasându-se pe locul I la categoria „Ciorbe”, locul II fiind ocupat de regiunea IPA Pest Megye / Ungaria, iar pe locul III s-a clasat regiunea IPA Poznan / Polonia. Decizia juriului a fost confirmată şi de membrii celorlalte echipe participante la concurs, care după premiere au gustat ciorba de peşte a câştigătorilor. Tot în cadrul festivităţii de premiere, IPA Regiunea 1 Galaţi a obţinut şi premiul pentru „Cea mai frumoasă costumaţie”.