Dănuţ R., de 18 ani, din Lieşti, în timp ce conducea un moped, pe DJ 254, în Griviţa, pe fondul neatenţiei, într-o curbă, a căzut într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma impactului, doi minori, de 8 şi 9 ani, care se aflau pe moped, au fost accidentaţi uşor şi transportaţi la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. După producerea accidentului, conducătorul mopedului a părăsit locul accidentului. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.