28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mereu pe drumuri. Asta s-ar putea spune despre cabinetele de expertiză medicală ce ţin de Casa Judeţeană de Pensii Galaţi. Iniţial, aceste cabinete au funcţionat în cadrul fostei policlinici de pe strada Eroilor, apoi au fost mutate în Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă. Nici aici nu au stat prea multă vreme. Când a început reabilitarea Ambulatoriului, cabinetele au fost mutate, temporar, şi fără autorizaţie sanitară permanentă, în incinta Direcţiei de Sănătate Publică sau într-o altă incintă, construită rapid, în ceea ce era holul de ieşire spre curtea interioară a Spitalului de Urgenţă. Deşi Ambulatoriul s-a reparat, cabinetele de expertiză medicală nu se mai pot întoarce înapoi. „Nu ne mai permite structura actuală a Ambulatoriului, reabilitată, să avem în componenţă astfel de cabinete. Noi am anunţat Casa de Pensii despre această situaţie, dar deocamdată nu am primit răspuns”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, dr. Lucica Grigorică.
Din păcate, nici la Direcţia de Sănătate cabinetele de expertiză medicală a capacităţii de muncă nu mai au mult de stat. „Plasarea acestor cabinete în incinta instituţiei noastre a fost provizorie. Acest provizorat dă senzaţia că s-a cam permanentizat, şi asta nu se poate. În primul rând, ele nu au autorizaţie medicală de funcţionare aici şi nici nu au cum să o primească deoarece nu respectă circuitele. Vom anunţa Casa de Pensii să facă eforturi să găsească o locaţie adecvată pentru aceste cabinete. Cred că până la jumătatea lunii martie această problemă ar trebui să se rezolve”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Conducerea Casei de Pensii Galaţi tot încearcă să găsească o rezolvare a problemei. Fără succes însă. „Am făcut adrese atât către Prefectură, cât şi către Consiliul Judeţului, care poate decide în ceea ce priveşte Spitalul de Urgenţă. Deocamdată însă nu am primit niciun fel de răspuns”, a precizat Denis Aramă, directorul Casei Judeţene de Pensii Galaţi.

Articole înrudite