16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bătrân din Galaţi tâlhărit în staţia de autobuz de un puştan din Tulcea
Bătrân din Galaţi tâlhărit în staţia de autobuz de un puştan din Tulcea

La data de 29 septembrie 2022, la ora 12:30, Secţia 2 Poliţie Galaţi a fost sesizată de un bărbat de 69 ani, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că în seara zilei de 28.09.2022, în jurul orei 21:15, în timp ce se afla în staţia de transport public din cartierul Ţiglina 2, strada Brăilei, în apropiere de intersecţia cu bulevardul Coşbuc, o persoană necunoscută, de aproximativ 16-17 ani, l-ar fi deposedat prin smulgere de un telefon mobil. După comiterea acestei fapte, tânărul ar fi fugit pe o alee din spatele blocurilor aflate pe bulevardul George Coşbuc.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi - Biroul Investigaţii Criminale. Prejudiciul cauzat a fost de aproximativ 500 lei.
Ulterior, la data de 13 octombrie 2022, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat prezumtivul autor, un tânăr de 18 ani, din comuna Jijila, judeţul Tulcea. Poliţiştii gălăţeni, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Măcin, l-au depistat pe cel în cauză la adresa de domiciliu. A fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi, unde, după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Prejudiciul a fost recuperat.
În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive.


Articole înrudite