Din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteorologice, s-a luat decizia de a se acţiona de urgenţă pe străzile din municipiul Galaţi, a declarat viceprimarul social-democrat Nicuşor Ciumacenco. Acesta a precizat că sunt pregătite să opereze în trafic, dacă va fi cazul, un număr de 6 autosărăriţe, 7 autogredere, 14 autoîncărcătoare frontale, 13 tractoare cu lamă şi perie, 14 autobasculante şi 23 buldoexcavatoare. „Rugăm populaţia să nu lase maşinile parcate pe prima bandă a principalelor artere de circulaţie, pentru a nu îngreuna operaţiunile de deszăpezire. De asemenea, invităm reprezentanţii presei să participe, dacă doresc, alături de echipajele implicate în operaţiunile de deszăpezire, pentru a vedea problemele cu care ne confruntăm în trafic din cauza şoferilor indisciplinaţi”, a declarat viceprimarul Ciumacenco.