Comuna cea mai cunoscută din zona Galaţiului, Matca, reprezintă cea mai mare producătoare de legume din ţară. Din păcate, zăpada căzută în trei valuri în această iarnă nu i-a iertat şi mai bine de o treime au pierdut munca de o viaţă, investiţii de sute de mii de euro spulberate de viscolul care a cuprins toată România. O vizită în această comună îţi arată ce înseamnă să fii om gospodar, să trudeşti pământul cu înţelepciune şi să aduci oamenilor din toată ţara produse româneşti de cea mai bună calitate. Primi paşi făcuţi pe drumurile comunei ne arată o imagine dezolantă: în stânga şi în dreapta sere distruse, fie în totalitate, fie parţial. Familii întregi afectate de furia naturii încearcă acum să o ia de la capăt, să îşi cureţe zăpada, să îşi refacă solariile.
Vizita Ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, de săptămâna trecută, a constat şi în vizitarea zonelor afectate, pentru a se convinge de dezastrul provocat celor care anul trecut au adus o importantă creştere a PIB-ului, o creştere care anul acesta este pusă sub semnul întrebării. O primă evaluare arată că 90% din producţia pretimpurie este compromisă iar un sfert din solarii sunt distruse în totalitate. Prima seră vizitată a fost puţin în afara comunei, unde intrai în zăpadă până la brâu, iar vârfurile solarilor abia se vedeau. Un vânt aspru bătea în faţa oamenilor care explicau ce s-a întâmplat cu solarul lor şi care sperau la o soluţie de la oficialităţile care au venit să vadă ce a mai rămas. Următoarea vizită a fost făcută undeva în interiorul comunei, unde omătul acoperise drumul şi casele până la sfert. Am intrat în solar printr-un culoar format din lemn, zăpadă şi folie, toate susţinute de structura de rezistenţă, care se prăbuşea sub ochii noştri. Mergeam gheboşi şi cu mare atenţie la cap, să nu ne lovim. Am ajuns într-un final în zona deschisă a solarului, unde ne-a izbit o lumină orbitoare de la zăpadă, troiene mai mari decât noi şi doar o singură zonă curăţată, ca să vedem ce a mai rămas. O salată mică, care urma să se devină o adevărată bijuterie culinară, era acum îngheţată şi călcată în picioare, totul era pierdut, nimic nu se mai putea salva. Proprietarii ne spuneau că au pierdut numai în zona respectivă marfă de peste 200 de milioane de lei vechi. Lacrimile nu mai aveau de ce să mai curgă, lumea deja se gândea la cum să reconstruiască şi să meargă mai departe. Au scăpat doar cei care au avut solarii mici şi ale căror familii erau numeroase, aceştia sacrificându-şi nopţile, stând în viscol ca să dea zăpada la o parte. Alţii au fost nevoiţi să îşi distrugă recolta cu mâna lor, alegând să taie singuri foliile pentru a salva structura, preferând să piardă recolta pretimpurie pentru a-şi putea continua afacerea odată cu topirea zăpezilor. Un domn ne povestea că asemenea investiţie se ridică la peste 350.000 de euro pentru 1 ha, iar amortizarea se face într-un deceniu. Vizitele oficialităţilor au trecut, promisiunile au rămas, iar oamenii, încet, dar sigur, îşi reiau munca pe care o fac cu atâta pasiune pentru ca noi, cei de la oraş, să avem posibilitatea să mâncăm şi altceva decât roşii turceşti şi castraveţi aduşi din Siria.
