Autoritatea Vamală Română anunță că va relua la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor publice.
Procedura vizează 194 de posturi dintre care: 22 posturi din cadrul aparatului propriu al Autorității Vamale Române, 25 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale București, 92 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, 11 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj și 44 posturi din cadrul Direcției Regionale Vamale Galați.
Pentru ocuparea posturilor candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art.465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și condițiile specifice în ceea ce privește deținerea avizului psihologic.
Proba scrisă va consta în rezolvarea unui test grilă care va cuprinde întrebări din bibliografie și tematică.
Concursul se va organiza la sediul Autorității Vamale Române și la sediile Direcției Regionale Vamale București, Biroului vamal de frontieră Constanța, Direcției Regionale Vamale Iași, Direcției Regionale Vamale Cluj și Direcției Regionale Vamale Galați, urmând ca locația să fie stabilită și anunțată ulterior, pe site-ul www.customs.ro, la rubrica INFO PUBLICE/ Concursuri.
Toate informațiile referitoare la concursurile de recrutare și selecție, conținutul dosarului de înscriere și condițiile de participare, vor fi comunicate în perioada imediat următoare și le puteți obține accesând următorul link: https://www.customs.ro/Infopublice/Concursuri/.